Cu bicicleta prin Tărâmul Lalelelor
de laVisați să mergeți cu bicicleta prin Olanda? Atunci când ne gândim la această destinație, sunt câteva elemente simbolice care ne vin imediat în minte: mori de vânt, lalele, biciclete și cașcaval. Cu toate acestea, există un aspect care nu este întotdeauna exprimat în cuvinte, ci poate fi înțeles doar prin explorarea acestei țări. Este vorba despre stilul de viață, arhitectură și pur și simplu, pasiunea pentru frumos. Nu este întâmplător că Olanda a fost patria unor mari artiști precum Rembrandt, Van Gogh, Hieronymus Bosch, Vermeer.
Această frumusețe se reflectă în fiecare colț al țării. Poate fi un canal lin cu sălcii, clădiri și structuri cu arhitectură ce respectă cu strictețe specificul și caracteristicile locale, grădinile și parcurile amenajate, curțile bine întreținute – totul creând impresia că întreaga țară este un parc imens, planificat cu grijă.
Trebuie menționat, de asemenea, stilul de viață, strâns legat de bicicletă, care a devenit parte integrantă a societății și culturii olandeze. Cu peste 32,000 de kilometri de piste amenajate, aproximativ un sfert din toate deplasările la nivel național se fac exclusiv cu bicicleta. Acest sentiment autentic poate fi trăit în mod exclusiv călătorind cu bicicleta în Olanda, de-a lungul canalele, dunele și plantațiilor de lalele.
Perioada: 13 – 20 aprilie 2024
-
Recenzii 0 Reviews0/5
-
Tipul vacanței Tipul activității
-
Nivelul activității Moderat
-
Mărime grup Grup mediu
Obiective:
- Licitația de flori din Aalsmeer
- Keukenhof
- Amsterdam
- Morile de vânt de la Kinderdijk (UNESCO)
- Orașe medievale
- Transport cu microbuzul cu plecare din Cluj
- 7 nopți cazare în case de vacanță
- Transportul bicicletei tale
- Asistentă pe toată durata excursiei (dacă ești obosit, te urci în microbuz)
- Închirierea bicicletei Cross GRX 827 27.5 (Tariful nu scade dacă vii cu bicicleta ta)
- Ghidaj
- Biletul de avion (pentru cei care optează pentru această variantă). Se recomandă zbor la Eindhoven de unde oferim transfer.
- Mese
- Intrări la muzee și obiective turistice
- Bilete pentru bacuri
- Asigurarea de călătorie și bagaje
- Alte cheltuieli personale
În fiecare din cele 7 nopți ale excursiei, vom fi cazați într-un camping care se află în mijlocul unui parc, cu posibilitate de plimbare sau jogging. Bungaloul are două dormitoare cu câte două paturi duble sau twin și câte o baie, terasă, bucătărie și WiFi.
Excursia din Olanda este ușoară. Practic nu există diferențe de nivel iar distanțele parcurse variază între 40-60 km, întrerupte de plimbări și vizitarea unor centre istorice sau obiective turistice.
Majoritatea traseelor le vom parcurge pe piste de bicicletă special amenajate. Foarte rar vom pedala pe drumuri publice, care oricum sunt sigure deoarece cultura și toleranța față de bicicliști în Olanda este foarte ridicată.
Totodată este importantă cunoașterea regulilor de circulație care se aplică la cicliști și ca fiecare participant să poată controla bicicleta pe deplin pentru siguranța sa și celorlalți participanți.
Îți oferim posibilitatea de a-ți folosi bicicleta proprie transportând-o sau îți putem oferi una din bicicletele noastre Cross GRX 827 27.5 Prețul excursiei nu scade în caz că optezi să vii cu bicicleta ta.
Îmbrăcăminte sport, durabilă și confortabilă care este corespunzătoare și ca îmbrăcăminte generală de stradă, pantofi și geacă sport, impermeabile și respirabile gen Gore-Tex, HyWent, etc, haine călduroase.
Echipament recomandat ar fi un rucsac mic pentru geaca de ploaie și fructe sau sandwich, ochelari de soare de culoare mai deschisă, cremă solară, eventual umbrelă sau pelerină.
Primăvara, vremea în Olanda este impredictibilă. În fiecare moment poate să vină o ploaie trecătoare de câteva minute după care apare soarele. Asta se poate întâmpla în repetate rânduri în timpul zilei. Trebuie să fim pregătiți pentru ploi scurte și trecătoare. Ploile lungi și torențiale nu sunt probabile. Olanda, fiind o țară fără prea multe dealuri sau munți, ne putem aștepta și la vânt, mai ales pe malul mării.
Temperatura în timpul zilei poate varia de la 14-22 °C iar cea mai mică temperatură ar putea fi 8-10°C.
Mesele nu sunt incluse în pachet. Pe teritoriul campingului este cafenea, restaurantul și un magazin mic alimentar de unde se pot procura alimentele de bază.