fbpx

Vacanță în Maroc-tur privat. Capitale imperiale, cultură arabă și culori.

de la
1.800,00 

O vacanță în Maroc înseamnă o incursiune într-o lume fascinantă, care surprinde atât prin diversitatea peisajelor cât și prin cultura bogată și generozitatea oamenilor.

Data de plecare: oricând, la cerere

Puncte forte:

  • vă puteți personaliza programul
  • hoteluri/riaduri foarte bune în Maroc
  • ghid local vorbitor de engleză/franceză doar pentru grupul dumneavoastră

Dacă sunteți persoane active, puteți alege și o expediție pe Vârful Toubkal sau un circuit pe bicicletă prin Maroc.

  • Recenzii 0 Reviews
    0/5
  • Tipul vacanței Tipul activității
      Circuit ghidat, Circuite culturale
    • Nivelul activității Moderat
      3/8
    • 2 persoane
    Totul despre Vacanță în Maroc-tur privat. Capitale imperiale, cultură arabă și culori..

    Acest circuit în Maroc se adresează familiilor sau grupurilor de prieteni care nu doresc să participe la un circuit de grup.

    Avantajul față de un circuit de grup este că puteți personaliza programul. (Acest program se poate personaliza conform solicitărilor dumneavoastră).

    Pe tot circuitul veți fi însoțiți de un ghid local vorbitor de engleză/franceză, veți avea la dispoziție o mașina confortabilă cu șofer experimentat și veți fi cazat în hoteluri foarte bune în Maroc.

     

    Ce este inclus și ce nu este inclus în tarif
    Ce este inclus în acest tarif?Items that are included in the cost of tour price.
    • Transport privat cu mașina cu aer condiționat pe tot parcursul circuitului
    • Ghid local vorbitor de limba engleză/franceză
    • Apă minerală în mașină
    • 8 nopți cazare cu mic dejun și cină:
      • 1 noapte în Marrakech
      • 2 nopți în Fez
      • 1 noapte în Chefchaouen
      • 1 noapte în Meknes
      • 1 noapte în Casablanca
      • 1 noapte în El Jadida
      • 1 noapte în Essaouira
    • Tur ghidat în Fez
    • Tur ghidat în Chefchaouen
    • Tur ghidat la orașul roman Volubilis
    • Tur ghidat în Essouira
    • Tur ghidat în El Jadida
    Ce nu este inclus în acest tarif?Items that are not included in the cost of tour price.
    • Bilete de avion spre/dinspre Maroc (tarif informativ pentru zbor cu plecare din București:430 euro/persoană)
    • Masa de prânz
    • Băuturi alcoolice/nealcoolice
    • Bacșișuri
    • Intrări la obiectivele turistice vizitate
    • Cheltuieli personale
    1. Ziua 1 Sosire în Marrakech

      Sosire pe aeroportul din Marrakech și întâlnire cu ghidul local. Transfer la hotel/riad în medina. După ce vă cazați și degustați un ceai verde începeți turul de oraș.

      Veți vizita medina, piața Djema El Fnaa, cele mai importante obiective din Marrakech dar și souk-urile.

      Cazare în Marrakech.

    2. Ziua 2 Marrakech-Fez

      Plecăm din Marrakech-Orașul Roșu și pornim pe un traseu idilic spre medina medievală din Fez. Traversăm munții Atlas (Middle Atlas) cu ale lor lacuri și păduri de cedru. Aici aveți posibilitatea de a vedea maimuțele Magot (macac) în habitatul lor natural. Chiar dacă este o zi mai lungă, peisajele întâlnite pe traseu merită.

      Cazare în medina.

    3. Ziua 3 Fez

      În această zi veți face un tur al orașului Fez alături de un ghid local, născut în medina. Acesta vă va conduce printr-o mulțime de locuri fascinante, încărcate de istorie. În jur de 9000 de străzi formează aici cea mai mare zonă pietonală din lume unde accesul auto este interzis. Descoperiți în acest tur monumente antice, școli, souk-uri și exemple de gastronomie autentică. De asemenea, veți vizita ateliere
      meșteșugărești pentru a vedea cum sunt create obiectele de artizanat.

      Cazare într-un riad tradițional în medina.

    4. Ziua 4 Fez-Chefchaouen

      Azi veți părăsi orașul Fez și veți merge spre nord, traversând terenuri fertile și păduri pentru a ajunge în Chefchaouen. Odată ajunși îaici, veți păși într-un univers multicultural, descoperind secretele ascunse pe străduțele înguste.

      Seara, piața centrală este plină de restaurante și atracții locale.

      Cazare în Chefchaouen.

    5. Ziua 5 Chefchaouen-Volubilis-Meknes

      În această zi veți pleca din Orașul Albastru și vă veți îndrepta spre sud-vest pentru a vizita ruinele romane din Volubilis, ce datează din secolul al II-lea. Aici, veți vedea mozaicuri, porțile, străzile și casele dar și clădiri emblematice din această așezare încă nedescoperită integral. Veți merge apoi spre orașul imperial Meknes, unde puteți vedea relicve impresionante, precum Bab Mansour, o poartă imensă cu arce și placată cu mozaic. Prin poartă veți ajunge în fostul oraș regal. Mausoleul Sultanului Moulay Ismail, ce a declarat acest oraș capitală în secolul al XVII-lea, are în componență frumoase grădini și fântâni. Un pic mai la sud, ruinele Heri es-Souani reprezintă o structură întinsă folosită odinioară drept grajduri și loc de depozitare a proviziilor.

      Cazare în Meknes.

    6. Ziua 6 Meknes-Rabat-Casablanca

      În această zi veți părăsi orașul imperial Meknes și veți merge spre capitala Marocului, scaunul Regelui Mohammed al IV-lea. Aici, veți vizita cele mai importante obiective turistice din zonă și veți continua de-a lungul coastei până în orașul alb, Casablanca.

      Cazare în Casablanca.

    7. Ziua 7 Casablanca-El Jadida

      Dimineața, împreuna cu ghidul veți vizita impresionanta moschee a lui Hassan al IIlea, situată la țărmul Oceanului Atlantic. Apoi, veți merge de-a lungul coastei până la orașul portughez El Jadida. Amplasarea lui pe coastă a atras aici invadatorii în secolul al XVI-lea iar arhitectura locului este o dovadă a acestor cotropitori.

      Cazare în El Jadida.

    8. Ziua 8 El Jadida-Essaouira

      Având aproape coasta Atlantică, veți merge în această zi la fermecătoarea medină din Essaouira, un alt oraș fortificat cu o istorie zbuciumată. Aici ajungeau odinioară vasele cu sclavi negri din regiunea sub-sahariană și tot aici a ajuns muzica Gnaoua.

      Vă puteți delecta cu preparatele proaspete din fructe de mare și pește, vă puteți relaxa la plajă sau puteți descoperi numeroasele galerii de artă.

      Cazare în Essaouira.

    9. Ziua 9 Essaouira-Marrakech

      După câteva zile în care v-ați bucurat de aerul proaspăt al Atlanticului, veți continua spre Marrakech, trecând prin păduri de argan, faimosul arbore din care se produce uleiul de argan. După prânz veți ajunge în Marrakech unde ghidul vă va lăsa la aeroport pentru zborul spre casă.

    Hoteluri pe care le folosim

    Marrakech: Andalla Riad & Spa

    Fez: Riad Ibn Battouta

    Chefchaouen: Lina Ryad & Spa

    Meknes: Riad El Ma

    Casablanca: Kenzi Sidi Maarouf

    El Jadida: Riad Soleil D’Orient

    Essaouira: Villa Quieta

    In functie de disponibilitati, este posibil ca hotelurile sa difere.